Astăzi a demarat programul AFM – Casa Verde Fotovoltaice

Astăzi a demarat programul AFM – Casa Verde Fotovoltaice 1600 1200 Stoian Dalia

Astăzi la ora 10.00 a demarat unul dintre cele mai așteptate programe de finanțare pentru prosumatori, programul Casa Verde Fotovoltaice, pornit de Administrația Fondului pentru Mediu. Programul finanțează 90% sau pana la 20.000 de lei din suma eligibilă, pentru montarea și instalarea panourilor fotovoltaice.

Cine face înscrierea

Înscrierea persoanelor fizice se face de către instalatori în aplicația informatică conform manualului de utilizare.

În primele 4 ore au fost alocate mai mult de o treime din sumele disponibile.

În regiunea Oltenia sumele au fost epuizate.

Statusul live al sumelor alocate aici. La nivel național sunt aproximativ 260 de instalatori.

656 milioane de lei buget pentru 33.000 unități locative

Banii provin din 2 surse, majoritatea fiind bani europeni: 536 milioane sunt bani prin POR (axa 3 de finanțare, punctul 3.1), iar 120 milioane sunt AFM.

Câți bani poate primi fiecare proiect

  • 20 000 lei proiect
  • 90% din valoarea cheltuielilor eligibile

Ce se finanțează

  • Achiziția sistemului – 3kWp
  • Cheltuieli cu montajul și punerea în funcțiune
  • TVA

Etapele programului

Etapele ce țin de AFM și instalatori

  1. Publicarea Listei Instalatorilor Validați (26 August)
  2. Semnarea Contractelor cu instalatorii (26 August – 6 Septembrie)
  3. Înscrierea persoanelor fizice de către instalatori (de astăzi pana la alocarea tuturor sumelor disponibile)
  4. Aprobarea finanțării de către AFM (după alocarea sumelor)

Ce urmează pentru persoanele fizice

  1. Obținere ATR – 90 zile
  2. Semnarea contractului de finanțare nerambursabilă
  3. Implementarea proiectului (Obținere Certificat de Racordare): 8 luni de la semnare
  1. Obținere ATR

După aprobarea finanțării trebuie sa mergi la Distribuitor pentru a obține Avizul Tehnic de Racordare, pentru care ai la dispoziție 90 de zile pentru a-l obține.

2. Semnarea contractului de finanțare nerambursabilă

Pe baza ATR-ului se semnează contractul de finanțare. Acesta trebuie introdus de către instalator în aplicația informatica în acel termen de 90 de zile de la aprobarea finanțării.

3. Implementarea proiectului: 8 luni de la semnare

Odată semnat contractul cu AFM, trebuie să mergi la Distribuitor pentru a realiza racordarea și la Instalator pentru a monta și instala echipamentele. După ce sistemul este montat, instalat și racordat vei obține Certificatul de Racordare ce trebuie comunicat către AFM în termen de 8 luni, asemănător cu ATR-ul. În final trebuie să mergi la Furnizor pentru semna contractul de vânzare cumpărare. Întreg procesul durează minim 60 de zile.

Mai multe detalii despre pașii pe care trebuie să îi urmezi și documentele necesare aici.


Link-uri utile:


Am lansat Ghidul Prosumatorului ce explică tot ce ține de energia solară, dimensionări, soluții tehnice, autorizații și proces.  Dacă vrei să afli informații despre sisteme sau experiențele altor prosumatori, intră în energiaTa – Comunitatea Prosumatorilor.

Mai multe detalii puteți găsi pe blogul nostru despre prețul energiei vândute de prosumator și subvențiile oferite de stat.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.