Drumul Prosumatorului este în momentul de față mai simplu și mai scurt decât acum 3 ani când am pornit proiectul energiaTa, însă în continuare necesită îmbunătățiri. Una dintre cele mai mari probleme din acest proces este procedura de montare a panourilor, care necesită autorizație de construire. Adică sunt necesare avizele și certificatele ca la construcția unei case.
Pentru a simplifica acest proces Comisia de Industrii și Servicii a propus introducerea unei excepții de la autorizația de construire pentru panourile fotovoltaice. Adică să nu mai fie necesară această autorizație pentru montarea panourilor fotovoltaice.
Ce înseamnă această propunere pentru prosumatori?
Prin această propunere, drumul legislativ este scurtat cu aproximativ 3 luni. Indiferent dacă vrei să îți montezi panouri fotovoltaice pe acoperișul clădiri, pe o anexă sau la sol, NU mai este nevoie să obții autorizația de construire, certificatul de urbanism sau vreun aviz.
Ce trebuie să faci în schimb este să anunți administrația locală, primăria și să respecți legislația în vigoare.
Parcursul legislativ al amendamentului îl puteți urmări mai jos
Update 18.12.2019
Amendamentul a fost votat în plen! Urmează promulgarea, cu modificările conform PLX 585/2019, de către președinte, după cele 5 zile pentru sesizări de inconstituționalitate.
Update 17.12.2019
Astăzi la ședința comună între Comisia pentru Industrii, Comisia pentru Administrație și Comisia Juridică, amendamentul pentru exceptarea panourilor fotovoltaice și panourilor solare de la autorizația de construire, a primit votul final pentru a ajunge în ședința de plen de mâine, fiind pe poziția 3 din Ordinea de Zi.
Amendamentul propus:
„f) montarea pe clădiri, anexe gospodărești și pe sol a sistemelor fotovoltaice pentru producerea energiei electrice de către prosumatori așa cum sunt ei definiți la art.2 lit. x1) din Legea nr. 220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și/sau a panourilor solare pentru încălzirea sau prepararea apei calde pentru consumul casnic, cu înștiințarea prealabilă a autorităților administrației publice locale și cu respectarea legislației în vigoare. Sistemele fotovoltaice și/sau panourile solare vor fi susținute de o structură formată din elemente constructive capabile să asigure stabilitatea întregului ansamblu și să preia încărcările rezultate din greutatea proprie a acesteia și a panourilor, precum și cele rezultate din acțiunea vântului și a depunerilor de zăpadă. Autor: Comisia pentru industrii și servicii”
Articol original 27.11.2019
Fără autorizație de construire pentru panourile fotovoltaice și/sau panouri solare pentru încălzirea și prepararea apei calde, montate pe clădiri, anexe gospodărești cât și pe sol.
Astăzi, la Comisia pentru Industrii și Servicii din Camera Deputaților, s-a votat modificarea și introducerea unei litere la articolul 11 din Legea 50/1991, actualizata in 2019 și Republicata, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Mulțumim pe aceasta cale domnului Iulian Iancu, președintele Comisiei pentru industrii și servicii, și domnului Cumpata Lucian, consilier parlamentar la Comisia pentru industrii și servicii, care au susținut demersul prosumatorilor și îmbunătățirea drumului prosumatorului, și care au lucrat la acest amendament!
La articolul 11 alineatul (1), după litera ș) se introduce o nouă literă, literă t), cu următorul cuprins: „t) Montarea pe clădiri, anexe gospodărești și pe sol a sistemelor fotovoltaice pentru producerea energiei electrice şi/sau panouri solare pentru încălzirea sau prepararea apei calde de către prosumatori, cu înştiinţarea prealabilă a autorităţilor administraţiei publice locale şi cu respectarea legislaţiei în vigoare. Sistemele fotovoltaice şi/sau panourile solare vor fi susţinute de o structură formată din elemente constructive capabile să asigure stabilitatea întregului ansamblu și să preia încărcările rezultate din greutatea proprie a structurii și a panourilor, precum şi cele rezultate din acţiunea vântului şi a depunerilor de zăpadă.ˮ
De asemenea se mai elimina alineatul (9) de la articolul 7 „Autorizația de construire se emite numai după realizarea drumurilor la strat de uzură”.
Mai multe informații despre ce este și cum poți deveni un prosumator găsești în Ghidul Prosumatorului.
DOAMNE AJUTA ! Am trait sa o vad si pe asta ! 35 de sisteme am instalat cu Autorizatie de Construire, parca am fi construit 35 de case !!! De fapt documentatia (pentru a deveni Prosumator) este MULT mai complexa decat in cazul in care iti constuiesti casa. Mai este un pas… DOAMNE AJUTA !