Prosumatorul este clientul final care deține instalații de producere a energiei electrice, inclusiv în cogenerare, cu o putere mai mică de 27kW, a cărui activitate specifică nu este producerea energiei electrice, care consumă și care poate stoca și vinde energie electrică din surse regenerabile produsă în clădirea lui, inclusiv un bloc de apartamente, o zonă rezidențială, un amplasament de servicii partajat, comercial sau industrial sau în același sistem de distribuție închis.
Pasul I: Primărie
Drumul prosumatorului începe la Primărie. Înainte de achiziționarea și instalarea oricărui sistem solar, este nevoie de o serie de avize și certificate:
- Certificatul de urbanism
- Avize și autorizații necesare specificate în Certificatul de Urbanism
- Autorizația de construire*
1. Certificatul de urbanism
Certificatul de Urbanism este documentul în baza căruia se stabilesc autorizațiile și avizele de care este nevoie pentru obținerea Autorizației de Construire și a Avizului Tehnic de Racordare. În lipsa unei legislații clare, acesta diferă de la primărie la primărie, în unele cazuri fiind cerute și autorizații de la pompieri, operatori de telefonie, Inspectoratul pentru Situații de Urgență etc.
2. Avize și autorizații necesare, specificate în Certificatul de Urbanism
În urma obținerii certificatului de urbanism, este necesară obținerea avizelor și autorizațiilor suplimentare specificate de acesta.
Pasul II: Birou de Proiectare*
Biroul de proiectare îți va întocmi documentația tehnică, DTAC-ul, în vederea obținerii Autorizației de Construire pentru montarea panourilor fotovoltaice.
Pasul III: Primărie*
Pe baza proiectului tehnic întocmit vei putea obține Autorizația de Construire. Aceasta este necesară pentru orice intervenție asupra unui imobil și este în acest moment cea mai problematică și birocratică etapă.
Util: Cerere tip Autorizație de Construire.
Pasul IV: Proiectant de Instalații Electrice
Următoarea oprire a prosumatorului este la un Proiectant de Instalații Electrice autorizat ANRE pentru a întocmi proiectul electric care descrie sistemul solar ce va fi instalat și conține informații despre următoarele elemente:
- Specificațiile echipamentelor
- Protecții
- Modul de conectare în circuitul electric al clădirii
Pasul V: Distribuitor
Distribuitorul are obligația de asigura racordarea utilizatorului la rețeaua națională, și de a verifica echipamentele și soluția ce se dorește a fi instalată. Astfel, înainte de a achiziționa și instala echipamentele, proiectul electric împreună cu soluția de racordare necesită aprobare de la Distribuitor. Acest lucru se face prin obținerea:
- Avizului tehnic de racordare
- Contractului de racordare între operatorul de rețea și utilizator
1. Avizul tehnic de racordare
Pentru obținerea acestui aviz sunt necesare următoarele acte:
-
-
- Avizul de amplasament/acord unic în copie;
- Studiul de soluție pentru racordarea la rețeaua electrică, dacă a fost elaborat;
- Datele tehnice și energetice caracteristice locului de producere și/sau de consum al utilizatorului;
- Certificatul de urbanism în termen de valabilitate, în copie;
- Planul de situație la scară (1:500, 1:1000), cu amplasarea în zonă a locului de producere/consum, vizat de emitentul certificatului de urbanism, ca anexă la acesta, pentru construcțiile noi sau pentru construcțiile existente care se modifică, în copie;
- Planul urbanistic zonal (PUZ) aprobat sau planul urbanistic de detaliu (PUD) aprobat, dacă acesta a fost solicitat prin certificatul de urbanism, în copie;
- Autorizația de construire a obiectivului, în termen de valabilitate, în copie, în situația în care se solicită racordarea unei organizări de șantier;
- Cererea de prosumator și chestionarul energetic, diferă în funcție de distribuitor;
- Avizul tehnic de racordare obținut anterior/certificatul de racordare, cand se solicita modificari la un loc de producere/consum existent;
- Actul de proprietate sau orice alt înscris care atestă dreptul de folosință aspura terenului/clădirii în care se constituie locul de producere și consum.
-
2. Contractul de racordare
Pentru a realiza racordarea este nevoie de încheierea contractului de racordare între operatorul de rețea și utilizator. Documente necesare:
-
-
- copie aviz tehnic de racordare;
- copie a actului de identitate, certificatului de înregistrare la Registrul Comerțului
- acordul proprietarului terenului
- alte documente dacă sunt menționate în ATR
-
Pasul VI. Inspectoratul de stat in construcții + Primărie*
Înainte de montarea echipamentelor este necesară anunțarea începerii lucrărilor la ISC cu cel puțin 10 zile înainte și plata taxelor aferente (cota 0,1%, respectiv 50% din cota de 0,5%).
Util: Cerere tip începerea lucrărilor.
Pasul VII. Instalator autorizat ANRE + Distribuitor
În continuare sunt 2 tipuri de lucrări ce vor fi executate de Instalatorul autorizat ANRE ales:
- Montarea și instalarea echipamentelor pentru sistemul fotovoltaic
- Realizarea lucrărilor de racordare, pentru care este nevoie de un contract de execuție încheiat între Distribuitor și Instalator
Pasul VIII. Inspectoratul de stat in construcții + Primărie*
După finalizarea lucrărilor este necesară anunțarea încheierii acestora la ISC și plata cotei aferente. În continuare este întocmit Procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor, de către dirigintele de șantier, executant, proiectant și reprezentant Primăriei.
Util: Cerere tip încheierea lucrărilor.
Pasul IX. Distribuitor
În continuare Distribuitorul va pune instalația sub tensiune de probă pentru a efectua teste. După această perioadă dacă totul este în regulă, Distribuitorul va emite certificatul de racordare a locului de consum și producere.
Pasul X: Furnizor
În final, cu certificatul de racordare a locului de consum și producție încheiați, pe lângă contractul de furnizare, contractul de vânzare cumpărare cu furnizorul ales de dumneavoastră. Pe baza acestor contracte Distribuitorul va pune instalația sub tensiune finală.
* Recent a fost aprobat în Plenul Camerei Deputaților proiectul de lege ce adaugă excepție pentru panourile fotovoltaice de la autorizația de construire, pentru montarea acestora pe acoperișul clădirilor. Însă până la publicarea legii în monitorul oficial, Autorizația de Construire și pașii aferenți evidențiați sunt în continuare necesari. Mai multe informații despre această modificare puteți afla aici.
Drumul detaliat cu toate actele necesare și tot ce ține de energia solară, dimensionări, soluții tehnice puteți afla în Ghidul Prosumatorului. Dacă vrei să afli informații despre sisteme sau experiențele altor prosumatori, intră în .
Mai multe detalii puteți găsi pe blogul nostru despre prețul energiei vândute de prosumator și subvențiile oferite de stat.