Programul de finanțare, pornit de Administrația Fondului pentru Mediu, este unul dintre cele mai așteptate programe de finanțare pentru prosumatori. Programul finanțează 90% sau pana la 20.000 de lei din suma eligibilă, pentru montarea și instalarea panourilor fotovoltaice.
Etapele programului
În momentul de față programul se află în etapa a 2-a, de validare a instalatorilor, însa înainte de publicarea listei cu aceștia și pornirea programului pentru persoanele fizice, este necesara aprobarea sumelor de finanțare.
- Publicarea pe pagina de internet a Autorității a informațiilor necesare demarării programului;
- Validarea, încheierea contractelor cu instalatorii și publicarea listei acestora;
- Înscrierea solicitanților, rezervarea sumelor aferente finanțării și aprobarea solicitanților;
- Obținerea ATR și încheierea contractelor de finanțare nerambursabilă;
- Implementarea proiectelor;
- Decontarea și plata sumelor solicitate de către instalatorii validați;
- Monitorizarea beneficiarilor finali.
Pentru a răspunde neclarităților legate de bugetul pentru acest program, mai exact despre sursele sumelor și cum sunt acestea împărțite pe regiuni, am adresat o întrebare către AFM pentru care am primit următorul răspuns.
De unde vin banii
Proiectul are 2 surse de finanțare:
- Din bugetul AFM – 25 milioane euro din care 17 pentru București-Ilfov
- Prin Programul Operational Regional – 107 milioane euro
Fondurile din Programul Operational Regional nu sunt aprobate încă. În momentul de față Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a aprobat și publicat informațiile și actele normative specifice. Aici găsiți și Ghidul Solicitantului ce specifică condițiile de accesare a fondurilor. În continuare, AFM trebuie să depună cererile de finanțare necesare în perioada 14.06-14.09. Aceasta este perioada în care aplicația mySmis, pentru obținerea fondurilor prin Programul Operațional, este deschisă. Odată aprobate aceste cereri de finanțare, de către POR, AFM va putea lansa programul pentru persoanele fizice.
Împărțirea fondurilor pe regiuni
Conform apelului făcut, sumele disponibile prin POR sunt alocate pe regiuni în modul următor:
- Nord Est – 18.805.22 euro (89.356.298 lei)
- Sud Est – 15.959.116 euro (75.832.929 lei)
- Sud Muntenia – 16.904.204 euro (80.323.708 lei)
- Sud Vest – 12.855.358 euro (61.084.802 lei)
- Vest – 12.640.565 euro (60.064.171 lei)
- Nord Vest – 15.389.914 euro (73.128.255 lei)
- Centru – 14.842.192 euro (70.525.645 lei)
Am lansat Ghidul Prosumatorului ce explică tot ce ține de energia solară, dimensionări, soluții tehnice, autorizații și proces. Dacă vrei să afli informații despre sisteme sau experiențele altor prosumatori, intră în .
Mai multe detalii puteți găsi pe blogul nostru despre prețul energiei vândute de prosumator și subvențiile oferite de stat.